Capitala Kazahstantului este, până în 10 septembrie, cel mai important punct de pe harta energetică a lumii. Aproximativ 1,8 milioane de bilete au fost vândute şi 921.293 de persoane au vizitat deja EXPO Astana 2017 în prima lună de la deschiderea expoziţiei la care sunt prezente 110 ţări.

Expo Astana 2017, care are ca slogan „Energia viitorului“, a fost inaugurată de preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, în prezenţa a 17 şefi de stat şi de guvern – printre care şi Xi Jinping (China), Vladimir Putin (Rusia) şi Regele Spaniei Felipe VI -, dar şi a liderilor ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Shanghai. Imensul centru expoziţional a fost construit în doar doi ani şi a costat peste un miliard de dolari. „O expoziţie de o asemenea anvergură este rezultatul muncii comunităţii mondiale“, a spus preşedintele Nursultan Nazarbayev la ceremonia de deschidere, din seara zilei de 9 iunie.

Pavilionul central al expoziţiei, Nur Alem, cea mai mare construcţie sferică din lume (diametru de 80 de metri), adăposteşte expoziţia ţării gazdă. El cuprinde o istorie completă a energiei, de la Big Bang (teoria care explică dezvoltarea universului), formarea planetelor, până la exploatarea modernă şi de viitor a energiei.

În jurul său, în formă de cerc, sunt patru pavilioane imense: două comerciale şi două tematice. Cercul exterior al exploziţiei este compus din patru paviolioane compuse din 14 blocuri a câte 3 etaje fiecare. Aici sunt localizate pavilioanele celor 110 ţări participante de pe toate continentele, dintre care amintim China, Rusia, SUA, Franţa, Germania şi România.

Sursa: capital.ro