Agenţiile de presă au informat şi conducătorii marilor Puteri au confirmat că, în ziua de 14 septembrie 2019 a fost distrusă jumătate din capacitatea de producţie şi de rafinare a Arabiei Saudite cu ajutorul unor drone şi rachete trimise de unele forţe oculte implicate în războaiele din Orientul Mijlociu. De această dată, atacurile împotriva Arabiei Saudite nu au fost transmise în direct de către televiziunile americane.

Începând cu 15 septembrie a.c., în mass-media românească şi mai ales la Radio România Actualităţi s-a scris şi s-a vorbit despre petro-state şi consecinţele evenimentelor din Arabia Saudită asupra producţiei mondiale de ţiţei şi gaze naturale, precum şi despre creşterea preţurilor la aceste produse. Cu ocazia dezbaterilor mediatice, românii au aflat că există petro-state, ca de exemplu Arabia Saudită, Iran, Venezuela, Federaţia Rusă, S.U.A., Norvegia ş.a., care îşi valorifică zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale în interesul propriilor popoare şi obţin o bună parte din încasările în bugetele naţionale din valorificarea acestor bogăţii naturale.

România nu a fost nominalizată în rândul petro-statelor, cu toate că dispune de numeroase zăcăminte de ţiţei (răspândite în multe judeţe) şi de uriaşe zăcăminte de gaze naturale, cele din platoul continental al Mării Negre fiind cele mai mari din Europa. Se ştie că, prima sondă din lume pentru extracţia ţiţeiului a fost inventată în România şi a intrat în exploatare la Târgu Ocna.

În toate petro-statele sunt publice toate informaţiile referitoare la producţia anuală de ţiţei şi gaze naturale, la destinaţia lor şi la veniturile obţinute din valorificarea lor în interes naţional şi încasate în bugetul de stat. În România toate aceste informaţii sunt secrete de stat. De ce? Pentru că, Preşedinţii României şi Guvernele post-decembriste, mai ales începând cu anul 2004, au concesionat zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale, la cele mai mici redevenţe din lume, unor foste sau actuale state imperialiste.

La sfârşitul anului 2004, din iniţiativa Guvernului Adrian Năstase, susţinut de P.D.S.R. şi U.D.M.R., Parlamentul României a adoptat Legea nr.555 de privatizare a PETROM pentru suma derizorie de 669 milioane dolari. În anii următori, Statul Român a plătit această sumă către OMV sub pretextul unor despăgubiri pentru mediu. Ca urmare, rezultă că uriaşa avere a PETROM şi zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale ale Poporului Român au fost date, practic, gratuit Austriei şi contribuie la prosperitatea poporului austriac. Prin Legea nr.555/2004 au fost date Austriei, prin firma lor de stat OMV, zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale ale Poporului Român, aflate pe uscat, la cele mai mici redevenţe din lume. Ca urmare, în Bugetul de Stat al României nu intră, în fiecare an, cel puţin 10 miliarde euro. Cine răspunde pentru acest jaf? Nimeni. Dimpotrivă, partidele politice care au votat Legea nr.555/2004 şi Legea offshore/2018, prin care au fost date gratuit unor firme străine cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din platoul românesc al Mării Negre, şi-au pus candidaţi la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie a.c. Culmea este că au depus, toţi împreună, la Biroul Electoral Central, liste cu peste cinci milioane de susţinători. Realitatea şi legalitatea datelor acestor milioane de susţinători nu o verifică nimeni.

Singurul partid care s-a opus prin vot în Parlament la privatizarea PETROM şi la jefuirea Poporului Român a fost Partidul România Mare, care a reuşit să obţină înfiinţarea unei Comisii speciale a Senatului României care a anchetat aşa-zisa privatizare a PETROM. Raportul Comisiei speciale condusă de fostul senator Marius Marinescu (P.R.M.) a fost depus (în anul 2007) la Biroul Permanent al Senatului, dar niciodată nu a fost votat în Senat, în ultimii 12 ani.

La sfârşitul anului 2018, la solicitarea unor mari firme petroliere din câteva ţări imperialiste, Parlamentul României a votat aşa-zisa Lege Offshore prin care au fost date gratuit firmelor respective toate zăcămintele de gaze naturale şi ţiţei ale Poporului Român aflate în platoul continental al Mării Negre.

În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie a.c., mass-media şi alegătorii au ocazia să le pună candidaţilor din partea partidelor politice parlamentare, cel puţin, următoarele întrebări:

  • De ce aţi acordat şi consolidat, împreună cu partidele care vă susţin, statutul de colonie pentru România?
  • De ce aţi acceptat jefuirea de către state şi firme străine a uriaşelor bogăţii naturale ale Poporului Român?
  • Care dintre firmele care exploatează bogăţiile naturale din România au sponsorizat, direct sau indirect, campaniile dumneavoastră electorale sau ale partidelor politice care vă susţin?
  • De ce în timpul Regimului Iohannis + P.S.D.+A.L.D.E.+U.D.M.R.+U.S.R., din ultimii cinci ani, au avut loc mai multe întâlniri, în România şi la Viena, cu persoane din conducerea OMV?
  • Este sau nu o simplă coincidenţă faptul că soţia candidatului U.S.R.-PLUS, la funcţia de Preşedinte al României, domnul Dan Barna, lucrează la OMV pentru un salariu lunar de 7.000 euro, iar candidata P.S.D., doamna Viorica-Vasilica Dăncilă a fost angajata OMV, iar soţul dânsei lucrează la OMV pentru un salariu de 8.000 euro pe lună?
  • Ce redevenţe anuale s-au încasat la Bugetul de Stat al României, în timpul mandatului Preşedintelui Klaus Werner Iohannis, din exploatarea ţiţeiului şi gazelor naturale concesionate unor firme străine?
  • Cum explicaţi că Austria, care nu are zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, a devenit un petro-stat după privatizarea PETROM de către firma de stat OMV, iar România o colonie?
  • De ce în oferta şi campania electorală este interzis să abordaţi problema jefuirii bogăţiilor naturale ale Poporului Român de către firmele străine?
  • Ce soluţii concrete aveţi pentru a înlătura statutul de colonie al României în Uniunea Europeană?


Dr. Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Noastră

Cluj-Napoca,
20 septembrie 2019