Unul dintre rarele tezaure princiare din aur ale Frăţiei Getice a fost descoperit în mod întâmplător de localnici, în anul 1959, într-o lutărie din comuna Băiceni (jud. Iaşi) şi recuperat de către specialiştii Muzeului de Istorie al Moldovei. Ansamblul pieselor componente ale acestui tezaur princiar getic atinge greutatea de aprox. 2,5 kg aur, prelucrat în diferite obiecte cu caracter ritualic şi apotropaic, obiecte dintre care multe se prezintă acum în stare fragmentară.

Localitatea Cucuteni, cea în care a fost descoperit tezaurul, a fost în trecut numită Băiceni şi este o comună din judeţul Iaşi. Comuna este formată din satele Cucuteni (reşedinţă), Băiceni, Bărbăteşti şi Săcăreşti. Comuna se află în partea de vest a judeţului. Este străbătută de şoseaua judeţeană DJ280B, care o leagă spre sud de localităţile Ion Neculce şi Târgu Frumos (unde se termină în DN28) şi spre nord de Balş.

La sfârşitul secolului al XIX-lea comuna purta denumirea de Băiceni şi făcea parte din Plasa Bahlui a judeţului Iaşi, fiind formată din satele Băiceni, Dădeşti, Cucuteni, Zbiereşti, Săcăreşti, Balosineşti, Cârjoaia, Bărbăteşti şi Coasta Măgurii, având în total 2258 de locuitori. În comună funcţionau şase mori de apă, trei şcoli cu 96 de elevi (dintre care 31 fete) şi şase biserici ortodoxe. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în Plasa Cârligătura a aceluiaşi judeţ, având 3131 de locuitori diseminaţi în satele Băiceni, Balş, Bărbăteşti, Cârjoaia, Coasta Măgurii, Cucuteni şi Săcăreşti.

În anul 1950, comuna a fost transferată raionului Târgu Frumos şi apoi (după 1956) raionului Paşcani din regiunea Iaşi. În 1968, a revenit în alcătuirea actuală la judeţul Iaşi, reînfiinţat, şi a primit denumirea de Cucuteni (după noua reşedinţă).

În comuna Cucuteni se află situl arheologic de interes naţional din punctul „Cetăţuia”, de la marginea de vest a satului Băiceni, sit arheologic cunoscut pentru că este cel care a dat numele culturii Cucuteni din eneolitic. În acest sit au fost descoperite trei aşezări distincte, emblematice pentru clasificarea culturii în fazele A, B şi AB; în afara acestei aşezări, în cadrul sitului se mai găsesc aşezări din eneoliticul târziu (cultura Horodiştea-Erbiceni), perioada geto-dacică şi secolul al III-lea d. Hr.

Alt sit arheologic de interes naţional aflat aici este cel de la „Dâmbul Morii”, de la marginea de nord-vest a aceluiaşi sat, unde s-au găsit alte vestigii ale culturii Cucuteni, faza AB. În rest, alte şapte situri arheologice şi alte trei clădiri sunt incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi, ca monumente de interes local.

Situl arheologic de la „Bogdăneasa” (aflat la 1 km vest-nord-vest de satul Băiceni) conţine aşezări din secolele al IV-lea şi al III-lea î.Hr. (perioada Latène), secolele al VIII-lea şi al IX-lea, dar şi urme de locuire din secolul al XVIII-lea.

Situl de la „Dâmbul lui Pletosu” cuprinde aşezări din eneolitic (cultura Cucuteni, faza A), secolele I şi al II-lea d. Hr. (epoca daco-romană), secolul al IV-lea (epoca post-romană), secolele al IX-lea şi al X-lea şi secolele al XVI-lea şi al XVII-lea.

Situl din „Grădina lui Pascal” conţine urme de locuire din secolele al VIII-lea d. Hr., al IX-lea şi al X-lea, dar şi din perioada secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea.

În situl de la „Mlada” (aflat la 1,5 km sud-vest de satul Băiceni) întâlnim aşezări din secolele al IV-lea şi al III-lea î.Hr. şi secolele al III-lea şi I î.Hr.

Situl de la „Silişte” (aflat în nord-nord-vest de satul Băiceni) cuprinde aşezări din secolele al II-lea şi al III-lea d. Hr., al IV-lea d. Hr., al VIII-lea, al X-lea şi al XV-lea d. Hr.

Situl de la „Tarlaua Grajd”, de la marginea de est a satului Bărbăteşti cuprinde vatra medievală a satului Bărbăteşti (din secolul al XV-lea), precum şi aşezări din eneolitic (cultura Cucuteni), perioada Latène, secolele al V-lea–al IV-lea î.Hr. (perioada Halstatt), secolele al II-lea şi al III-lea d. Hr., secolul al IV-lea şi secolul al XV-lea

Situl de la „Laiu” (600 m nord-nord-vest de satul Săcăreşti), conţine aşezări din Halstattul târziu, secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr, al XI-lea şi al XII-lea, dar şi al XV-lea d. Hr.

Cele trei clădiri importante din localitate, ce au fost clasificate ca monumente de arhitectură, sunt biserica de lemn „Sfânta Treime” (1808) din satul Băiceni, biserica „Sfinţii Voievozi” (1804) din Cucuteni, şi casele familiei Cantacuzino (secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea).

Tezaurul princiar din aur al Frăţiei Getice a fost descoperit în mod întâmplător de localnici, în anul 1959, într-o lutărie din comuna Băiceni (jud. Iaşi), la marginea estică a platoului „Laiu”, şi recuperat cu începere din 1961 de către specialiştii Muzeului de Istorie al Moldovei.

Ansamblul pieselor componente ale acestui tezaur princiar getic recuperat a atins greutatea de aprox. 2,5 kg aur, prelucrat în diferite obiecte cu caracter ritualic şi apotropaic, obiecte dintre care multe se prezintă acum în stare fragmentară. Compus dintr-un coif „cu pene” (fiind al geţilor Gaeţii, Fii Vulturi şi Şoimi ai Mamei Gaya Vultureanca) şi „cu ochi” (semn clar al Frăţiei Getice din care făcea parte principele get, proprietarul acestui tezaur), două brăţări spiralate (din care una doar în formă fragmentară), un colan şi un număr de aplice de harnaşament şi decoraţiuni vestimentare, lotul pe care-l avem astăzi pare a reprezenta partea cea mai însemnată a depozitului originar, dar nu în totalitatea sa.

Titlul aurului din care este fabricat tezaurul este între 18 şi 24 carate. Între cele 70 de piese ale tezaurului (unele întregi, altele fragmentare), cea mai importantă este coiful (păstrat parţial), lucrat prin ciocănire la rece, din foaie de aur de 24 carate şi ornamentat „au repousseé” (modelat prin percutare interioară destinată a provoca reliefuri). Bogate motive spiralice, cu linii incizate se află pe acest coif getic, alături de alte motive zoomorfe, de animale fantastice înaripate şi simboluri solare, foarte des întâlnite în arta geto-dacă, dar şi motive geometrice. Înălţimea coifului este de 34,50 cm, are un diametru maxim de 25 cm, diametru la bază de 21 cm şi cântăreşte greutate aproximativ 500 gr.

Având o formă înaltă (mithraică), de calotă la partea superioară şi cilindrică la partea inferioară, coiful are o deschidere rectangulară în dreptul feţei, fiind prevăzut cu un frontal, două obrazare şi o apărătoare de ceafă. Pe frontal au fost realizaţi, în tehnica „au repoussé”, doi ochi apotropaici, prevăzuţi cu sprâncene şi acolade, specifici tuturor coifurilor geto-dace ale Frăţiei Getice, descoperite pe teritoriul ţării noastre.

Obrăzarele şi cefarul sunt şi ele decorate. Obrăzarul drept a fost decorat cu un personaj impozant, ce apare îmbrăcat, şezând pe un jilţ, în atitudine de apoteoză, cu o cupă în mâna dreaptă şi cu un ryton în cea stânga. Pe obrazarul stâng sunt redaţi doi şerpi cu capete de pasăre, dispuşi simetric, între care se află un cap de bovideu cu coarne mari, vechi simbol geto-dac. Pe cefar sunt reprezentaţi, în profil, doi cai înaripaţi aflaţi în mişcare, spate în spate. Remarcabilă este stilizarea părului pe calota coifului (coafat cu bucle), învederând o dată mai mult epuizarea de către toreuţii geto-daco-traci a tuturor posibilităţilor de exprimare plastică a unui motiv, aflat şi pe coifurile de la Coţofeneşti şi Covaceviţa (Bulgaria), cnemidele de la Agighiol şi Vraţa (Bulgaria), vasul plastic de la Peretu („cap de om”, tip sceptru sau rhyton) etc.

Tezaurul nu provine dintr‑un mormânt princiar getic (nu a fost despus ca ofrandă ritualică), ci a fost pur şi simplu ascuns. Coiful princiar getic, al „Frăţiei Getice”, de la Băiceni – Cucuteni, împreună cu acela de la Coţofeneşti (Prahova) sunt singurele piese de aur de acest gen din lumea geto-daco-tracă. Celelalte coifuri ale „Frăţiei Getice” sunt realizare din argint (Porţile de Fier), sau argint – aurit (Peretu – Pirum şi Agighiol). Datarea lor timpurie (sfârşitul secolului V î.Hr.) este impusă tocmai datorită acestui fapt, pentru că precaritatea ulterioară a aurului a dus la apariţia cunoscutelor tezaure de argint.

Două puteau fi sursele acestui aur (cea sud‑tracică, accesibilă în trecut (Munţii Pangeu (denumire getică izvorâtă din actul hierogamiei sacre din Vechea Biserică Valaho-Egipteană, respective întâlnirea Cerului cu Pământul, sau întâlnirea dintre Pan şi Gaya – Pangayon), şi nu numai), iese din discuţie, controlată fiind de greci): o întârziată rămăşiţă a acumulării şi marii unităţi a bronzului european (ne amintim de fabulosul tezaur de aur geto-dac descoperit la Hinova, jud. Mehedinţi), sau refolosire a preţiosului metal prin topirea unor obiecte.

Tezaurul de la Băiceni este deci exclusiv getic prin însăşi existenţa coifului de aur, piesă de armură ritualică caracteristică Frăţiei Getice. Coifurile de luptă getice din bronz, de o tipologie aparte, şi‑au sporit în ultima vreme numărul exemplarelor cunoscute, datorită descoperirilor făcute, începând cu cel de la Mastiughino, descoperit pe cuprinsul marii enclave getice din sudul Ucrainei şi continuând cu cel de la Găvani (Brăila), ambele din sec. IV î.Hr., dar şi coiful de la Popeşti (sec. II‑I î.Hr.).

Coiful din tezaur, amintind de coifurile regilor sasanizi, era unul de paradă şi ritual, aşa cum o demonstrează şi celelalte coifuri de paradă şi ritual geto-dacice, ale Frăţiei Getice, descoperite la Agighiol, Poiana-Coţofeneşti sau Porţile de Fier şi Peretu-Pirum. Figuraţia zoomorfă şi antropomorfă aflată pe coiful Frăţiei Getice de la Băiceni – Cucuteni solicită câteva precizări. Cei care au publicat studiul primar asupra acestui tezaur (M. Petrescu-Dâmboviţa şi M. Dinu, în „Arheologia Moldovei”), au văzut pe obrăzarul stâng doi şerpi cu capete de pasăre, iar capetele sunt orientate de aceeaşi parte cu cozile, fapt ce contravine unor principii ornamentale. Obrăzarul fiind deteriorat la partea superioară, este foarte posibil ca şerpii să fi avut iniţial capete de dragon, ciocurile fiind de fapt urechi, iar boturile căscate să fie doar continuarea acoladei de deasupra simbolului bucraniului.

Cea de a doua precizare se referă la personajul masculin aflat pe obrăzarul drept, care şade aşezat. În mâna dreaptă el ţine o cupă conică cu fundul rotunjit (mastos), exemplar asemănător cu cele din argint ce vor apare frecvent în tezaurele geto-dace târzii (sec.I î.Hr.- sec. I d. Hr.). Rhytonul ţinut în mâna stângă are protomă de bovideu şi corpul lis (necanelat), fiind asemănător cu cel descoperit la Poroina (jud. Mehedinţi). Atitudinea personajului aflat pe coiful de la Băiceni – Cucuteni este una apoteotică; astfel îl putem vedea pe acest principe get, membru al Frăţiei Getice, tronând în faţa supuşilor, învestit cu atributele preoţiei supreme, într-un moment important al unui ritual religios (posibil „Hierogamia sacră”, ritual al Vechii Biserici Valaho – Egiptene).

O alta piesă de mare valoare este brăţara de aur getică de paradă, aceasta fiind o piesă desăvârşită, în formă de spirală cilindrică, făcută dintr-un tub îngroşat spre capete şi care se termină cu două capete de bovideu („bucraniu” de taur, bour, zimbru sau bou) modelate prin percutare interioară, în relief, şi ornamentate cu rozete florale („Trandafirul heraldic get”, sau „Floarea Vieţii”), lucrate în filigran, incizii şi linii reliefate. Capetele îngroşate ale brăţării sunt ornamentate, de asemenea, cu linii în zig-zag incizate, virgule şi registre de spirale (simbolul valurilor curgătoare). Brăţara cântăreşte aproximativ 800 de grame, iar lungimea tubului brăţării este de 84,5 cm.

Mai există în tezaur încă o brăţară lucrată pe acelaşi tipic, însă tubul ei spiralic este aproape distrus. Dacă s-ar fi păstrat, ar fi fost chiar mai mare decât cealaltă. Din acest tezaur mai ies în evidenţă mai multe aplici, unele animaliere, de harnaşament (folosite la înhămarea calului), dreptunghiulare, triunghiulare, circulare sau în formă de vioară şi doi nasturi sferici sau sferoidali, din foiţă de aur, ornamentaţi pe faţă cu motive florale filigranate (cu aspect de dantelă). Aplicile animaliere sunt lucrate din plăci de aur pătrate, traforate, cu ornamente în tehnica „au repousseé”.

Capetele de cai aflate pe aceste aplice sunt dispuse în svastică, simbolul soarelui la traci şi geto – daci, în jurul unui umbo (garnitură metalică centrală), adică un cerculeţ în relief (apariţia acestui symbol este pusă de obicei în legătură reprezentarea soarelui ce se roteşte, motiv foarte răspândit din antichitate şi până astăzi. Forma este cea a unei svastici cu braţele îndoite spre stânga, numită în sanscrită „sauwastika”.

Svastica („swastika”, în sanscrită) are ca pandant „crucea gamată”, cea care are braţele îndoite spre dreapta). În tezaur sunt patru astfel de aplici „pătrate”, aproape identice, cântărind 100 de grame fiecare, şi având lăţimea de 9,40 cm. Mai iese în evidenţă o aplică frontală în formă de vioară, făcută dintr-o placă groasă de aur, pe care este sudat un cap de cal, realizat prin turnare. Două animale fantastice sunt reprezentate pe discul inferior al acestui frontal, iar pe celălalt, superior, motivul „coadă de păun” (evantai). Aplica dreptunghiulară, pe care sunt reprezentate două animale fantastice care se luptă (Pegaso-Leone şi Lupul), impresionează prin îmbinarea tehnicii „au repousseé” cu cancelura şi incizia fină. Are lungimea de 13, 60 cm, şi înălţimea de 10 cm. Tezaurul mai conţine trei aplice circulare şi patru triunghiulare, dar şi alte obiecte mai puţin importante.

Dacă putem presupune că executarea coifurilor comune de luptă se făcea în ateliere îndepărtate de locurile unde acestea erau desfăcute, un coif de aur trebuia lucrat „pe măsură”, împreună cu podoabele aferente, la curtea celui ce comanda garnitura şi punea la dispoziţie metalul preţios. Asemănările motivistice ale acestor obiecte de aparat se pot explica nu prin comunitatea de ateliere, ci prin identitatea meşterilor itineranţi, a repertoriilor şi tiparelor lor, a gustului, mentalităţilor şi exigenţelor celor ce le comandau, ca firească urmare a aceloraşi poziţii de excepţie ce le deţineau.

Prin „scitismele” sale accidentale (sau trimiterile la arta sasanidă, persană), tezaurul de la Băiceni confirmă tocmai spusele de mai înainte, ale existenţei elementelor comune apărute în vatra unică de salvare a specie umane europene, din jurul Mării Getice (Marea Neagră), după Marele Potop Planetar. Despre bogăţia şi puterea principilor care purtau asemenea armuri vorbesc în chip grăitor şi marile cetăţi getice descoperite în mai multe locuri din Moldova: la Stânceşti (Botoşani), Moşna (Iaşi), Arsura (Vaslui) şi mai cu seamă cetatea cu val de pământ, întărit cu un ingenios sistem de straturi de piatră, cum este aceea descoperită la Cotnari, la doar şase kilometri de locul unde a fost găsit tezaurul. Şi tot în acelaşi perimetru – la câteva sute de metri distanţă – la Cucuteni, a fost descoperit un mormânt princiar – acum reconstituit şi deschis vizitatorilor – datând aproximativ din aceeaşi perioadă cu tezaurul.

Construcţia „in situ”, de protecţie a acestui mormânt princiar din secolele IV – III î.Hr., adăposteşte şi elemente de istorie locală, precum şi vitrine cu piese de arheologie originale datând din perioada culturii cucuteniene. Situată în marginea de nord a satului Cucuteni, pe dealul Gosan, în punctul „La pietrărie”, necropola tumulară geto-dacă este datată în secolul al IV-lea î.Hr. şi prezintă opt tumuli (movile funerare). Trei dintre acestea au fost cercetate sistematic de către arheologi, cea mai mare dintre ele (movila nr. 2, cu înălţimea de 3,30 m şi diametrul de 35 m) fiind protejată în prezent de o construcţie specială ridicată în 1984, cu prilejul centenarului descoperirii Culturii Cucuteni. Movila adăposteşte un fel de incintă de piatră, în formă rotunjită, prevăzută în partea de SE cu o cale de acces. În cuprinsul incintei s-au descoperit patru morminte de incineraţie, unul principal pentru care s-a ridicat movila şi trei secundare. Modul de construcţie al edificiului (fără stâlpi de susţinere) ce adăposteşte movila permite o vedere generală asupra tumulului secţionat. Inventarul acestui mormânt nu este unul fastuos, dar ne sunt trasmise date legate de arhitectura şi modul de construcţie ale acestor morminte deosebite ale principilor geţi.

Astăzi, sclipitoarele piese de aur, componente ale Tezaurului Frăţiei Getice descoperit la Băiceni – Cucuteni (Jud. Iaşi), pot fi admirate în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, secţie Tezaur.

Sursa foto: https://www.amanet.ro
Material preluat integral din Ziarul Natiunea