Muzeul Chihlimbarului a fost construit de locuitorii din Colţi în anul 1973. Colţi este satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume din judeţul Buzău, Muntenia, România. Accesul se face din DN10 Buzău-Braşov din localitatea Pătârlagele, pe DJ Valea Sibiciului-Colţi, încă 12 km, asfaltaţi numai pe jumătate. Ultimii 5 kilometri au fost lăsaţi baltă, astfel încât este o adevărată aventură să ajungi în ţara chihlimbarului.

Clădirea ese asemănătoare unei case tărănesti cu trei nivele: demisol parter si etaj. Sunt amenajate numai parterul si etajul. Parterul este compus din trei încăperi în care se află colectia de chihlimbar, colectiile de flori de mină, roci, fosile si pietre semipretioase. Tot aici se mai află documente privind exploatarea chihlimbarului, proprietatea asupra pământului, atestarea documentară a localitatii Colţi, învătământul-cultura si istoria acestor meleaguri.

Colectia de chihlimbar a muzeului din Colţi este unică în tara noastră si printre putinele în lume. În comuna Colţi se găsea chihlimbar în sol, în strate dezvelite, la suprafată sau în adâncime. Colectie muzeală este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut si prelucrat, unelte folosite la extragerea si prelucrarea chihlimbarului. Pot fi admirate o bucată de chihlimbar de 1785 grame, o altă bucată de chihlimbar de 1500 grame, obiecte din chihlimbar pe diferite nuante de culori, de la galben transparent până la negru opac, sau cu mai multe nuante de culori într-un singur obiect, un cercel din chihlimbar care are conservat în el o furnică (specialistii spun că furnica a trăit la Colţi acum trezeci de milioane de ani), o bucată de chihlimbar sectionată care păstrează urme din scoarta copacului din care ca provenit răsina respectivă.

Fosta mină de chihlimbar se află chiar lângă muzeu. Diana Gavrilă, muzeograf la Muzeul Chihlimbarului povesteste: „Aceasta este una dintre galeriile deschise după 1981, când exploatarea chihlimbarului s-a desfăşurat sub aspectul unor lucrări pentru prospecţiuni geologice. Materialul extras a ajuns în diferite instituţii din ţară şi din străinătate. Închiderea definitivă a minelor s-a datorat alunecărilor de teren. În general neprofitabilă exploatarea chihlimbarului în această regiune, datorită tectonicii locului.”

Din mina aceasta, închisă în 1986, s-a extras mecanizat, pentru ultima oară, şi chihlimbar negru. Se spune că în afara colecţiilor private, o parte din chihlimbarul extras a ajuns şi în fosta Uniune Sovietică, ce tocmai se apucase să refacă celebra cameră de chihlimbar, cu ajutorul guvernului german.

În perioada interbelică, chihlimbarul putea fi găsit la suprafaţă. Comuna Colţi a fost singurul loc din lume, unde ambra s-a extras, la nivel industrial, din mine subterane. Inginerul buzoian Dumitru Grigorescu a concesionat pământ de la stat, a amenajat şi a patronat 39 de mine şi puţuri. Afacerea inginerului Grigorescu a falimentat în anul 1937, dar a reuşit să aşeze mărunta localitate Colţi, pe harta mondială a chihlimbarului. După el, ambra s-a mai extras doar sporadic, până în anul 1943. La naţionalizarea din 1948, minele au fost închise. Astăzi, mai au norocul să găsescă ambră doar localnicii care cunosc drumul spre fostele galerii.

De la Colţi a fost extrasă bucata de chihlimbar, galben-roşiatic, transformată în pipă şi oferită cadou de Gheorghe Gheorghiu Dej temutului Stalin. În 1927, inginerul Dumitru Grigorescu a daruit reginei Angliei un medalion din chihlimbar cu picături de apă şi insecte fosilizate.

La etajul muzeului se află o colectie de etnografie compusă din obiecte tărănesti vechi, donate de locuitori: război de tesut, stergare, lăzi de zestre, pieptăni pentru lână, pieptăni pentru cânepă, cofe, cric din lemn, opinci din lemn, etc. In partea stanga a Muzeului Chihlimbarului, la parter, se afla un magazin al unui intreprinzător local de unde puteţi cumpăra diferite obiecte din chihlimbar, de provenienţă sovietică, după cum afirmă chiar patronul acestuia.

Programul de vizitare al Muzeului chihlimbarului de la Colţi, pe care îl puteţi găsi actualizat pe site-ul Muzeului Judeţean Buzău:

  • În perioada de vara (1 mai - 30 septembrie): Luni - Duminica: 10-18 (ultimul bilet se vinde la ora 1715)
  • În perioada de iarna (1 octombrie - 30 aprilie): Luni - Duminica: 9-17 (ultimul bilet se vinde la ora 1615)


Susa foto: wikipedia

Surse:
Muzeul Chihlimbarului de la Colţi
itinerar.ro
digi24.ro

Un material foarte frumos despre Muzeul Chihlimbarului din Colţi şi povestea lui Gheorghe Cărăbuş, un căutător de chihlimbar din comuna Colţi, îl găsiţi aici.

Notă 20 mai 2017: Drumul din DN10 Buzău-Braşov pana la Aluniş, conţine porţiuni asfaltate, alterante cu ne-asfaltate, însă toate zonele în pantă sunt asfaltate, astfel că nu veţi omorî maşina prea tare pentru a ajunge la Biserica rupestră de la Aluniş