Europa Liberă: Diferite studii făcute în statele Europei Centrale arată că, după 1989, noile elite economice proveneau preponderent din fostele servicii de informaţii şi din familiile foştilor nomenclaturişti. Se poate generaliza şi pentru România această afirmaţie?

Virgil Măgureanu: Mai întâi, este parţială ca acoperire şi cam inexactă. Noii îmbogăţiţi, care erau, să zicem aşa, elitele noului val de după decembrie, aveau o provenienţă mult mai diversă decât serviciile. S-a speculat mult pe această temă. Putem zice că şi în România este parţial adevărat, dar nu cunoaştem prea bine oameni care, făcând parte dintre profitorii a ceea ce s-a întâmplat după decembrie 1989, să se fi menţinut în fruntea clasamentului.

Europa Liberă: Dar aceşti oameni care proveneau din fosta Securitate au continuat să influenţeze viaţa politică şi socială a ţării?

Virgil Măgureanu: În mare măsură. Dacă judecăm după faptul că unii dintre ei s-au transformat în patroni de presă, de pildă, şi au căutat în mod masiv să influenţeze opinia publică, să câştige voturi sau chiar capital politic pe această temă, atunci putem afirma că au influenţat într-adevăr şi au avut o prezenţă activă.

Europa Liberă: E vorba aici de Voiculescu, de Vântu?

Virgil Măgureanu: Oricât am fi tentaţi să-i identificăm pe cei doi, nu-i putem identifica. Vântu provine din interlopii regimului comunist de altădată. Era unul dintre clienţii puşcăriilor de atunci. În anul 1990, prin toamnă, făcuse deja prima lui sută de milioane de dolari. Eu citez dintr-un interviu pe care l-a dat şi spunea că dacă-i mai merge în ritmul ăsta, în câţiva ani, el va numi viitorul preşedinte al României. Era un gol atunci, un gol administrativ în anii 90.

Europa Liberă: Abia deveniserăţi dumneavoastră primul şef al Serviciului român de Informaţii.

Virgil Măgureanu: Bine aleasă expresia: „devenisem”, fiind vorba de o devenire. Aţi pomenit şi despre domnul Dan Voiculescu. Legea spune, nu fără temei, că şi-ar fi moştenit o bună parte din capitalul folosit ulterior în afaceri din depunerile care existau în afară, nu din banii Securităţii, ci din banii poporului român, care erau manevraţi de respectiva instituţie. Şi atunci, între cei doi nu prea există similitudini din acest punct de vedere, deşi amândoi au devenit patroni de presă şi aşa mai departe, influenţând în bună măsură viaţa politică a deceniilor de început.

Europa Liberă: Se spune aşa, ca un fel de motto, că serviciile secrete pot influenţa „alegerile în marja de eroare a sondajelor de opinie”. Credeţi că e adevărat?

Virgil Măgureanu: „Pot influenţa şi încă într-un mod hotărâtor, atâta vreme cât anumite părţi ale procesului electoral sunt trecute şi prin acest filtru. La noi se spune – deşi termenul acesta e puţin bizar – că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale răspunde de finalizarea rezultatelor votului ş.a.m.d.. Nu vreau să intru în amănunte aici, dar, peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce priveşte rezultatul votului şi modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală”.

Europa Liberă: Serviciul Român de Informaţii este cel mai puternic serviciu secret autohton, cu efectivele şi bugetele cele mai mari. Cum poate influenţa acest serviciu alegerile şi politica ulterioară?

Virgil Măgureanu: „Există purtători de opinie destul de importanţi – fie că fac parte din lumea politică, fie din cea economică – şi serviciile au bune posibilităţi să influenţeze pe aceşti purtători de opinie şi să facă într-o anumită măsură să încline balanţa”.

Europa Liberă: Pare să fie o practică generală şi George Maior spunea, de altfel, că SRI are în solda lui şi ziarişti.

Virgil Măgureanu: „Da. Totuşi, un ,<> nu este niciodată cunoscut sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie.”

Europa Liberă: Noi nu ştim numele acestor acoperiţi. Dumneavoastră, ca şef al Serviciului de Informaţii, în perioada în care eraţi în funcţie, cunoşteaţi această listă a jurnaliştilor acoperiţi?

Virgil Măgureanu: „Mai întâi şi mai întâi, pe mine nu m-a preocupat, oricât de paradoxal ar suna ce spun eu. Adevărul e că am simpatizat cu mulţi din presă, dar n-am fost niciodată tentat… şi astăzi am dubii că poţi dobândi oarece capital politic sau capital de influenţă dacă ai „acoperiţi” în presă. Eu nu prea văd folosul unui asemenea demers, pentru că influenţa politică este atât de multidimensională, încât nici nu ai nevoie să-l treci în solda ta pe un oarecare reprezentant al presei ca să fii sigur că vei obţine rezultatul pe care tu îl scontezi. Deci, pe vremea mea, nu am cunoscut o asemenea listă şi nici nu am avut vreodată curiozitatea”.

Europa Liberă: Dar ea exista?

Virgil Măgureanu: „Păi, era, dacă vreţi, o moştenire de la vechiul regim, care înrola pe cine vrei şi pe cine nu vrei în serviciul secret după canoanele lor”.

Europa Liberă: Credeţi că există „statul paralel”?

Virgil Măgureanu: „E un termen confuz şi neconcludent”.

Europa Liberă: Conturile lui Ceauşescu din afara ţării au fost folosite de alţii?

Virgil Măgureanu: „Nu erau conturile lui Ceauşescu. Am fost, din păcate, de faţă când s-a indicat această problemă la procesul acela sumar, hilar şi criminal, unde s-au încălcat toate regulile de drept, ca să se ajungă la rezultatul final şi unde toată lumea ştia rezultatul”.

Europa Liberă: Cu aţi ajuns să fiţi martor în procesul lui Ceauşescu?

Virgil Măgureanu: „Am ajuns oarecum neaşteptat. Nu zic că n-am reacţionat potrivit propriilor aşteptări, dar în momentul când mi s-a propus să mă duc ca martor, m-am dus ca martor acolo. În definitiv, eram implicat în acest proces anti-Ceauşescu, dar nu l-am văzut finalizat aşa. Şi în dimineaţa de 25 decembrie, când pentru mine s-a pornit totul, eram la ora opt la Ministerul Apărării, plecasem cu o seară înainte de acolo şi m-am întors foarte disciplinat fix la ora opt. Atunci, primul care mi-a vorbit despre asta a fost Voican, care mi-a ieşit în cale şi a spus: <> Nu îmi era foarte clar pentru ce”.

Europa Liberă: Este vorba despre Gelu Voican Voiculescu.

Virgil Măgureanu: Da. După ce l-am văzut pe el, mi-a ieşit în cale domnul Silviu Brucan, care mi s-a adresat foarte solemn şi nu ştiu de ce în franceză: <> Care mare decizie?

Europa Liberă: Pe domnul Brucan îl cunoşteaţi?

Virgil Măgureanu: „Ne cunoşteam de multă vreme. Era bun prieten cu fostul meu conducător de doctorat, Ovidiu Trăsnea, şi îl cunoşteam cu cel puţin 10-15 ani înainte de 1989”.

Europa Liberă: Deci Brucan v-a invitat la procesul soţilor Ceauşescu?

Virgil Măgureanu: „Nu! El, pur şi simplu, m-a anunţat despre un lucru pe care ei deja îl hotărâseră şi aicea, ca să speculăm, nu asupra rezultatelor, pentru că nu avem ce, ci asupra modului în care s-a luat această decizie. Putem spune că ea era oarecum preformată şi cred că au existat şi anumite indicaţii despre scenariul cu procesul lui Ceauşescu de la Târgovişte”.

Europa Liberă: Indicaţii venite de unde?

Virgil Măgureanu: „Păi, să zicem, pe linia Moscova. Dar, în privinţa asta, după cum ştim, şi Gorbaciov, şi Kremlinul aveau deja dezlegare în ce priveşte modul în care să gestioneze situaţia de aici. Cunoscută fiind şi <> dintre Gorbaciov şi Ceauşescu, nu ne îndoim că au avut oarece influenţă asupra modului în care s-a decis.

Pe urmă, o altă componentă despre care Brucan a vorbit râzând şi râzând de Ion Iliescu, de care spunea că e fricos. Eu cred că frica a fost o altă determinare în ce priveşte decizia tribunalului de la Târgovişte privind rezultatul. Eu toate acestea nu le ştiam la acel moment. După aceea, am apucat să văd în documente. Şi am mai stat de vorbă şi cu competitorii. Sigur că s-a spus că în noaptea aceea de 24 spre 25 decembrie (exact seara de ajun către prima zi de Crăciun), ei au stat de vorbă mult şi au deliberat pe această temă până când au ajuns la concluzia că trebuie terminat scenariul acesta într-un singur fel şi fără vreo abatere de la asta. Şi a fost trimis şi un bun executant. Îl pomenim aici pe regretatul, după mine, Victor Stănculescu, el a primit mesajul principal cu conţinutul de la cap la coadă a ceea ce urma să se întâmple: şoimul a executat întocmai. A luat-o chiar ca pe un ordin şi a îndeplinit ordinul”
.

Europa Liberă: A fost o greşeală?

Virgil Măgureanu: „Da”.

Europa Liberă: Ce putea face Stănculescu? Putea refuza?

Virgil Măgureanu: „La nivelul lui Stănculescu nu putem pune această întrebare”.

Europa Liberă: În România, decizia a fost luată de Iliescu?

Virgil Măgureanu: „Nu. În mod sigur nu de o persoană sau de altă persoană, ci de un grup. În mod sigur: şi de Brucan, şi de Roman, şi de Iliescu, şi de alţi câţiva, care or mai fi fost…”

Europa Liberă: Dumneavoastră eraţi în acel grup?

Virgil Măgureanu: „Tocmai vă spusesem că eu plecasem seara, cerând voie să plec de acolo, să-mi petrec masa de ajun cu o familie din Bucureşti, care mă invitase, împreună cu băiatul meu, să fim împreună. Şi eu am ignorat total această parte de scenariu. În data de 24, fusesem implicat şi asta cam la voia întâmplării, a fost treaba cu apelul pe care a trebuit să-l facem să se predea armele. Şi s-a făcut un comunicat”.

Europa Liberă: Pe care l-aţi citit la televizor…

Virgil Măgureanu: „Pe care l-am citit la televizor numai pentru că Iliescu era răguşit, nu pentru că aveam o tonalitate mai bună sau o voce mai potrivită”.

Europa Liberă: Dar eraţi totuşi în acest cerc rarefiat al puterii încă de la început.

Virgil Măgureanu: „Aşa este. Chiar rarefiat, pentru că nu era încă suficient de compact, aşa că e bună expresia „rarefiat” şi încă neconstituit, şi încă destul de neintrat în rol. Dovadă că cele întâmplate de pe atunci au scos la iveală destule divergenţe în cercul acesta „rarefiat”, cum ii spuneţi”.

Europa Liberă: Eraţi împreună cu Iliescu, Brucan…

Virgil Măgureanu: „Eram împreună cu Ion Iliescu, nu cu Brucan, pe care l-am reîntâlnit după ce fusese eliberat de la Dămăroaia şi ne-am întâlnit acolo. Adică, nu cred că vi se pare la voia întâmplării faptul că eu mă aflam în acest – să vă preiau termenul – cerc rarefiat”.

Europa Liberă: Cum aţi ajuns în apropierea lui Iliescu? Eraţi angajat deja la înalta şcoală de cadre „Ştefan Gheorghiu”?

Virgil Măgureanu: „Desigur. Eram lector”.

Europa Liberă: La „Ştefan Gheorghiu” era un loc unde se ajungea greu şi unde trebuia să fii susţinut.

Virgil Măgureanu: „Fusesem selectat şi invitat să fac parte, aşa cum au fost, la vremea aceea, cei mai proeminenţi dintre absolvenţii diferitelor facultăţi. Eu aveam o lucrare de licenţă cu temă politică. După aceea, luând note bune la facultate, că alt criteriu nu prea exista, am fost selectat şi invitat să merg acolo ca lector. Iar această să-i zicem <> mi-a permis să mă pot mişca liber prin nomenclatura acelui timp şi mă hotărâsem să folosesc copios ocazia, poate, cu prilejul altei întâlniri între noi, să discutăm mai atent nişte aspecte privind starea de spirit a acelor timpuri şi cam cum se împărţeau influenţele în nomenclatura de partid de atunci, care era doar aparent monolitică în jurul lui Ceauşescu”.

Europa Liberă: Vă gândeaţi atunci că Iliescu ar putea să ajungă mai sus datorită relaţiilor pe care le avea în cercurile înalte de la Moscova? Faptul că se cunoştea personal cu Gorbaciov, de exemplu?

Virgil Măgureanu: „N-avea nicio legătură, eu l-am cunoscut în 1973. Nici nu ştiam eu de Gorbaciov la acel timp şi era încă departe momentul intrării în scenă a lui Gorbaciov. În schimb, pe Iliescu îl ştiam şi eram absolut convins că el va fi alesul. Nu fiindcă avea cunoştinţe la Moscova, ci pentru că îl ştiam extrem de influent şi eu, şi o mulţime de lume care l-a cunoscut de-a lungul timpului. În perioada cât a condus UTC-ul, şi înainte de asta, se spunea că este un om fascinant şi care are calităţi de lider”.

Europa Liberă: Era fascinant?

Virgil Măgureanu: „Era fascinant. Şi o spun fără vreo reţinere. Pentru că era un om deschis, era un om tânăr, era un om cu multe idei, avea cultură. Calităţi pe care şi le-a păstrat şi ulterior, dar fascinaţia lui aproape că… aş zice că se stinsese în momentul de graţie 1989. Cu toate că toată lumea ştia că urmează Iliescu şi nu încercările acelea, toate nereuşite, de a încropi un grup conducător în jurul unuia sau altuia dintre cei despre care ştim acum. Iliescu era chiar aşteptat atunci. Dacă până şi Suzana Gâdea i-a spus – cu vreo oră înainte, la ora 14 – să plece de la Editura Tehnică. I-a spus: <>. Toată lumea ştia acest lucru”.

Europa Liberă: Toată lumea din zona aceasta nomenclaturistă.

Virgil Măgureanu: „Inclusiv, perechea Ceauşescu, bineînţeles că ştia. De acest motiv fusese marginalizat: pentru faptul că nu-l agreau deloc ca succesor”.

Europa Liberă: În 1990, după ce Iliescu devenise preşedinte, dumneavoastră aţi fost consilierul lui pe probleme de securitate naţională. Cum s-a întâmplat?

Virgil Măgureanu: „Într-un târziu. Dintre toate persoanele care primiseră diverse atribuţii, în afară de aceea de a fi trimis ca martor acolo la Târgovişte, eu n-am mai primit niciun fel de atribuţie. Portofoliul de consilier mi-a fost atribuit pe 30 decembrie, într-un târziu, pentru că se simţea oarecum, cred, obligat, pe baza antecedentelor, să-mi dea şi mie o atribuţie. Eu n-am cerut-o şi chiar în intervalul 25-29 eu am şi plecat de acolo. Adică, m-am dus ca tot omul acasă, pentru că tot n-aveam treabă în <> de care vorbeaţi mai devreme”.

Europa Liberă: În 1991, Ion Iliescu semnează cu Gorbaciov un tratat de prietenie în care se angajează că România nu va intra niciodată în NATO. Tratatul n-a fost ratificat. Vă întreb, dumneavoastră ce sfat i-aţi dat înainte de semnarea acestui tratat lui Iliescu?

Virgil Măgureanu: „N-am fost implicat”.

Europa Liberă: Iliescu nu le cerea părerea celor din CSAT?

Virgil Măgureanu: „Pun semnarea tratatului mai degrabă pe seama faptului că relaţiile cu Uniunea Sovietică sau cu regimul Gorbaciov trebuiau să fie, cum s-ar zice, clarificate. Şi nu consider că ar fi fost neapărat o greşeală să se aibă în vedere ca o prioritate relaţia cu Uniunea Sovietică şi, mai apoi, cu Rusia. Noi, astăzi, avem un anume sindrom. Toate ţările din jur şi cele mai marcante din Uniunea Europeană, de pildă, au relaţii prioritate cu Rusia de azi”.

Europa Liberă: Pentru că nu sunt în vecinătatea Rusiei.

Virgil Măgureanu: „Şi ce legătură are asta? Distanţele azi sunt relative. Pe plan geopolitic, vecinătatea de graniţă poate să-şi adauge nişte presiuni suplimentare, dar în niciun caz nu sunt, să zicem, un argument pentru a fi sau a nu fi prioritar în relaţii”.

Europa Liberă: Când ne uităm la Ucraina, putem să vedem…

Virgil Măgureanu: „Aici e o problemă mai complicată şi tot de natură geopolitică. Ucraina a dat dovadă de o oarecare emancipare după destrămarea URSS. Ruşii nu-i prea aveau la suflet. Ştiu asta de la academicianul Primakov, care era pe atunci şeful spionajului rus. În 1993, a fost o discuţie în care mi-a vorbit cu mult dispreţ despre Kiev şi despre alcătuirea statală din Ucraina. Era de rău augur pentru ce urma să fie, dar în niciun caz nu trebuie să privim cu mai multă suspiciune decât a fost faptul că s-a semnat cu oarece prioritate acel tratat cu URSS. Singurul reproş care se poate face este cam acelaşi pe care i-l putem adresa şi lui Petre Roman, care s-a grăbit, după lovitura aia de stat din august 1991, să dea un verdict fără să aştepte să se potolească apele acolo. În orice caz, nici Iliescu nu s-ar fi grăbit să semneze tratatul, dacă era la curent în mici amănunte, cum ar fi trebuit să fie, cu faptul că URSS urmează să se prăbuşească de la o zi la alta şi că Gorbaciov ar pierde puterea. Dar nici Petre Roman n-a procedat ca prim-ministru prea bine, când, în Occident fiind, pare-mi-se prin Spania, a dat un verdict negativ cu privire la cele întâmplate la Moscova”.

Europa Liberă: Acestui tratat i se reproşează nu neapărat faptul că a fost semnat în grabă şi cu prioritate, ci că el conţinea acea prevedere ca niciodată România să nu fie într-o alianţă contrară Rusiei, cum ar fi de pildă NATO.

Virgil Măgureanu: „Ştiţi, mă mănâncă limba să vă spun ceva. Există un profesor american, foarte critic la adresa administraţiei de la Washington, Naom Chomsky, care spunea, între altele, într-o carte apărută destul de recent, că extinderea NATO şi avansul ei spre Est ar fi o greşeală geopolitică de rang major. Noi toţi credem că NATO reprezintă o mare şansă pentru România. Rămâne de văzut însă în ce măsură. Câtă securitate ne dă nouă NATO sau câtă trebuie să asigurăm noi flancului acesta estic în poziţia geopolitică în care ne aflăm. La noi se consideră acest lucru o chestiune de la sine înţeleasă, şi anume, faptul că NATO – nu vorbim de UE, vorbim de NATO ca pact militar – că NATO este o mare realizare pentru noi. Eu ştiu? Participăm la războaie care nu sunt războaiele noastre, ne implicăm cu vieţi omeneşti, cu cei mai buni dintre combatanţii noştri în războaie în care este prezentă această măreaţă alianţă NATO ş.a.m.d.”

Europa Liberă: În schimbul acestor participări, România primeşte o umbrelă de securitate cum n-a mai avut niciodată în istoria ei. De exemplu, scutul militar împotriva rachetelor cu rază medie de acţiune de la Deveselu.

Virgil Măgureanu: „Ştim, ştim toate acestea. Noi n-avem decât să aplicăm strategia englezească: să aşteptăm ca să vedem ce se întâmplă. Dacă e adevărat, aşa cum spuneţi, că noi primim o umbrelă de securitate cum n-am avut, să vedem! Şi să dea Dumnezeu să n-ajungem niciodată în stare de conflict acut pe seama celor întâmplate, inclusiv din cauza scutului”.

Europa Liberă: Cu cine am putea intra în conflict? Într-un conflict violent, vă referiţi?

Virgil Măgureanu: „Eu nu mă refer decât la vecinii noştri care se simt ameninţaţi…”

Europa Liberă: La Rusia, mai exact.

Virgil Măgureanu: „Exact. Relaţiile cu ei, din acest punct de vedere, ne apar ca fiind tensionate în mod artificial. Dacă vom avea sau nu un folos de pe urma faptului că avem acel scut – urmează să vedem pe pielea noastră.”

Europa Liberă: Credeţi că Moscova ar mai fi interesată să aibă pe cineva apropiat în care să aibă încredere în fruntea guvernului sau la Cotroceni?

Virgil Măgureanu: „Sigur că da, cum au avut întotdeauna. Se zice că şi pe vremea lui Ceauşescu, nici nu se terminau bine şedinţele acelea renumite ale CPEx-ului şi deja Moscova ştia cam ce se discutase. Aşa că, din punctul ăsta de vedere, sigur ar fi avantajaţi să aibă şi să fie… Şi n-aveţi nicio grijă, că ei stau bine şi azi, după cum şi ceilalţi sunt la fel de bine implicaţi şi aici”.

Europa Liberă: Credeţi că şi acuma informaţiile ajung la fel de repede la Moscova ca pe vremea lui Ceauşescu?

Virgil Măgureanu: „Eu sunt absolut convins că da”.

Europa Liberă: Ştefan Andrei, care era viceprim- ministru în 1989, spunea că atunci în decembrie a dispărut de la Comitetul Central – din trezoreria gospodăriei de partid de la subsol – o sumă foarte mare de bani. Era vorba despre un milion sau chiar mai mult. E posibil să se fi întâmplat?

Virgil Măgureanu: „Probabil. E foarte posibil. În mod sigur, dumneavoastră nu ignoraţi faptul că atunci au fost nişte jafuri acolo, de tot felul de lucruri, printre care şi sume de bani. Foarte posibil să se fi întâmplat”.

Europa Liberă: A rămas o întrebare la care nimeni n-a putut să răspundă până acum: cine a tras în noi după 22?

Virgil Măgureanu: „Este una dintre cele mai confuze pagini ale celor întâmplate în zilele acelea, până în 25-26 decembrie 1989. Una dintre cele mai confuze, pentru că s-a creat imaginea că cineva dintre cei aflaţi la balcon pe data de 22 decembrie, la ora 17, ar fi dat ordin să se tragă. Nimeni nu i-ar fi ascultat! Este una dintre fazele confuze, cum spuneam, pentru faptul că mulţi comandanţi din dispozitivul militar desfăşurat în capitală şi destui dintre cei care ulterior au şi fost traşi la răspundere pentru acest lucru, au deschis focul într-un mod absolut absurd”.

Europa Liberă: Deci, din cauza anarhiei din perioada aceea s-a întâmplat?

Virgil Măgureanu: „Din cauza obtuzităţii şi dezordinii unora dintre comandanţii care primiseră anterior, căci primiseră unii dintre ei ordine precise ce au ei de făcut”.

Europa Liberă: Dar pe terorişti cine i-a inventat?

Virgil Măgureanu: „Terorişti! Vedeţi, alt capitol confuz. Niciodată nu s-a clarificat cine au fost, deşi noi putem spune cu destulă insistenţă că au fost dintre cei care au creat focare de pe urma cărora au rezultat victime, începând chiar cu Timişoara, când au fost câteva zeci de morţi şi, apoi, mai în fiecare dintre oraşe (săracele <> – aşa scrie şi azi pe unele). Braşovul – oraş martir! Şi câte altele n-au fost atunci, datorită unor comandanţi locali, care s-au insubordonat faţă de ceea ce se instituise deja. Iar grupul acela de putere despre care vorbeam la început – nu era nici pe departe stăpân şi nu era capabil să dea vreun ordin care ar fi fost şi ascultat”.

Europa Liberă: Dar era în legătură, în acea perioadă, acest grup, prin Brucan sau prin Iliescu, cu ambasada URSS de la Bucureşti sau chiar cu Kremlinul?

Virgil Măgureanu: „După câte ştiu, s-a şi încercat să se ia legătura. Până la urmă, au comunicat în vreun fel şi, din câte ştiu, a fost indicat în această comunicare şi ambasadorul lor de aici, nu? Sau care fusese aici, între timp a plecat în Republica Moldova, [Evgheni] Tiajelnikov, după aceea a revenit în acele zile”.

Europa Liberă: Iliescu a cerut ajutor?

Virgil Măgureanu: „Nu. N-avea pentru ce. Şi nu numai că Iliescu n-a cerut ajutor”

Europa Liberă: Sau Brucan?

Virgil Măgureanu: „Nu, nu, nu. Noi vorbim aici de ajutor militar, nu?”

Europa Liberă: Da.

Virgil Măgureanu: „În acel timp, ei nici nu aveau nevoie, pentru că fuseseră asiguraţi că situaţia este sub control”.

Europa Liberă: Cine îi asigurase?

Virgil Măgureanu: „Păi, printre altele, aveam un ministru al Apărării, nimeni altul decât neuitatul Militaru, care a făcut nişte gafe impardonabile şi care, datorită acestui lucru, la puţină vreme, a şi trebuit să părăsească ministerul”.

Europa Liberă: El a fost pus de Moscova?

Virgil Măgureanu: „Nu. Pur şi simplu, a fost o numire nepotrivită de aici. Nu singura”.

Europa Liberă: Dumneavoastră, ca viitor şef al Serviciului de Informaţii, aţi aflat ulterior că el a lucrat pentru un serviciu secret rus?

Virgil Măgureanu: „Nu, n-am aflat ulterior, ştiam dinainte că fusese acolo şi că figura în aşa-zisul dosar <>. Era oarecum de notorietate şi s-a scris mult în presă”.

Europa Liberă: Ştiaţi deci în decembrie 1989 că el era omul ruşilor?

Virgil Măgureanu: „Circula, cu destulă insistenţă, ideea că fusese omul ruşilor şi că, probabil, datorită acestui lucru, fusese îndepărtat de la conducerea Armatei pe vremea lui Ceauşescu”

Europa Liberă: În acest ultim dosar făcut de procurori, în dosarul revoluţiei, se spune că întreg grupul care a preluat puterea era format din persoane filoruse, apropiate Moscovei?

Virgil Măgureanu: „Foarte incert… Mai întâi, nu erau toate persoane filoruse.”

Europa Liberă: Oricum, pe vremea aceea era o formă de căutare a unui tip de „liberalism”, pentru că România, spre deosebire de URSS, era o ţară mult mai închisă şi cu un regim mai aspru, pe când în Uniunea Sovietică începuse deja liberalizarea: perestroika, glasnost.

Virgil Măgureanu: „Păi, mulţi au sperat că, în cele din urmă, perestroika, glasnost şi alte reforme de acolo, cum le-o fi zicând, ne vor emancipa în cele din urmă şi pe noi. Lucrurile cu dictatura cuplului Ceauşescu şi a camarilei lor ajunseseră atât de departe, dincolo de orice absurd, încât era bun orice, inclusiv, liberalizarea de la Moscova, numai regimul Ceauşescu nu. Şi asta era starea de spirit cvasigeneralizată. Nu era a unuia sau altuia”.

Europa Liberă: Dumneavoastră şi acest grup rarefiat care preluase puterea v-aţi gândit atunci că aceasta va fi formula sub care va evolua România? Acest tip de liberalizare, cum a spus şi Iliescu: „un comunism cu faţă umană”?

Virgil Măgureanu: „Nu cred că Iliescu a făcut foarte mult caz de acest <>. În discursul la care, probabil, vă referiţi, de atunci, din seara zilei de 22 decembrie 1989, s-a referit mai degrabă la felul cum au fost întinate idealurile. El a fost întotdeauna tributar al unei gândiri de stânga, cu care a fost foarte consecvent şi care nu i se poate imputa. În definitiv, fiecare trebuie să aparţină de un anume crez, iar faptul că credea într-o faţă umană a societăţii care a pierit în cele din urmă e una dintre greşeli, dar nu e imputabilă unuia singur. Era foarte împărtăşită. Şi Europa Occidentală toată era impregnată de ideea că e posibil un socialism de acest fel”.

Europa Liberă: Dar Iliescu era un filosovietic atunci, în această perioadă. La fel şi Brucan şi întregul grup din jur.

Virgil Măgureanu: „Cred că trebuie să vedem lucrurile ceva mai larg. Vă gândiţi că România era într-o fază în care puterea dispăruse subit. Orice putere dispăruse, de unde şi absurditatea ideii că a fost, vezi, Doamne, o lovitură de stat. M-aş întreba împotriva cărui stat? Apropo, de statul paralel şi de statul confuz de astăzi”.

Europa Liberă: N-a fost o lovitură de stat?

Virgil Măgureanu: „Nu! Împotriva cui? A fost o revoltă generalizată, dar nu o lovitură de stat, câtă vreme statul comunist nici nu mai exista. Poate să fie această idee de lovitură de stat -o rămăşiţă a ideii pe care o aveau cei care nu încăpuseră în grupul de la putere. Gelozia asta stăruie până şi azi, faptul că nu au fost ei cei care trebuiau să învingă. Şi, mă rog, cine ar fi trebuit să vină la putere sau cine ar fi putut să preia puterea şi s-o şi exercite?”

Europa Liberă: Pentru că acest grup era pregătit să preia puterea şi avea şi susţinători din afară vreţi să spuneţi?

Virgil Măgureanu: „Bine ar fi fost. Da, într-adevăr, o legitimitate avea, de vreme ce exista o aşteptare difuză pentru un anume grup din partea tuturor”.

Europa Liberă: Era o aşteptare din partea unei părţi a nomenclaturii, pentru că oamenii, în general, nu-l cunoşteau pe Iliescu.

Virgil Măgureanu: „Ba da. Foarte multă lume îl cunoştea”.

Europa Liberă: Se vorbise la Europa Liberă despre el ca despre un potenţial succesor.

Virgil Măgureanu: „Şi la Europa Liberă s-a vorbit destul de insistent şi destul de sistematic. S-a vorbit şi la Vocea Americii şi cam peste tot. Asta era o aşteptare pe care o împărtăşeau toţi. Şi opinia publică era pregătită să asimileze acest grup, mai mult decât orice alt grup. Şi nu pentru că era filorus, în niciun caz”.

Europa Liberă: Filosovietic.

Virgil Măgureanu: „Nici asta, atâta vreme cât ceea ce voiau ei era să scape de regimul Ceauşescu, care s-a şi prăbuşit, de forma aceasta absurdă de ultim minut, nu de ultimă oră, când au trebuit să se îmbarce în elicopterul în care ştim”.

Europa Liberă: Dar acest grup avea o susţinere. Dumneavoastră aţi spus… nu numai o susţinere, dar şi o comunicare directă şi, poate, permanentă cu Moscova?

Virgil Măgureanu: „Înainte de momentul de care vorbim, nu cred că au avut o comunicare destul de permanentă. Cât despre Brucan, cred că e momentul să restabilim adevărul istoric. Se cunoaşte că înainte de a merge la Moscova, a fost la Washington şi s-a pus de acord, nu cu fitecine de acolo, pentru că era iminentă căderea şi totul era stabilit. Şi anume că în decembrie 1989 se va produce şi scenariul privind căderea regimului Ceauşescu din România. Şi atunci, după aceea, s-a dus la Moscova. Aşa încât nu putem, nici chiar pe Brucan, post-mortem sau cum doriţi, să zicem că era filosovietic sau mai ştiu eu ce.”

Europa Liberă: Totuşi, acest grup avea în principal susţinerea sovietică.

Virgil Măgureanu: „Eu cred că grupul acesta n-a avut împotriviri din nicio parte a ţărilor aflate atunci cu interese faţă de România. Eu nu cred”.

Europa Liberă: Împotrivirile au venit după Mineriadă?

Virgil Măgureanu:„ Împotrivirile, din păcate, au venit, aşa cum spuneţi. În bună măsură, Mineriada şi alte lucruri care s-au petrecut după aceea au făcut regimul Iliescu aproape indezirabil în raport cu lumea liberală, occidentală mai ales şi nu numai”.

MATERIAL PRELUAT INTEGRAL DE LA RADIO EUROPA LIBERA ROMANIA