Cultura Monteoru este una din multele culturi din epoca bronzului (mileniile II-I î.Hr, între anii 3000 şi 1600 î. Hr), descoperită în România şi poarta denumirea asezarii eponime descoperita la Sarata-Monteoru, judetul Buzau, ocupand un teritoriu intins in regiunile de deal din centrul Romaniei (sud-estul Transilvaniei, Moldova centrala, Vrancea si zona de nord a Munteniei pana in judetul Dambovita).

Situata in aria centrala de locuire a tracilor nordici, carpato-dunareni, grupul Monteoru a contribuit, spre sfarsitul epocii bronzului, la formarea unei noi sinteze etno-lingvistice si culturale, cunoscuta sub numele de cultura Noua. Cele mai importante situri din judeţul Buzău unde au fost cercetate vestigii aparţinând Culturii Monteoru sunt Sărata Monteoru, Năeni, Pietroasa Mică şi Cârlomăneşti.

Aşezarea de la Sărata Monteoru, judeţul Buzău, a fost descoperită în anul 1895 de arhitectul militar Eduard Honzic, arheolog amator, care coordona construcţia Complexului balnear al familiei Grigore Monteoru. Primele cercetări sistematice au fost efectuate în timpul ocupaţiei germane, între 1917 şi 1918, de arheologul german Hubert Schmidt, ofiţer în rezervă în armata germană, care l-a invitat la Monteoru pe reputatul savant german Wilhelm Dorpfeld care cerceta vestigiile de la Micene, în Grecia. Mare parte din obiectele descoperite au ajuns la un muzeu din Berlin. La Sărata Monteoru, primele săpături româneşti au fost efectuate de Ion Andrieşescu şi Ion Nestor între 1926 şi 1927, continuate de Ion Nestor, între 1937 şi 1958. În perioada 1990-2010, cercetările au fost reluate de reputatul arheolog dr. Eugenia Zaharia.

"Satele populaţiilor monteorene erau plasate pe înălţimi, bine protejate natural, cu largă vizibilitate către câmpie şi în imediata apropiere a resurselor naturale, piatră, apă, lemn şi sare. Trăiau în locuinţe de suprafaţă, realizate din pământ şi lemn în sistem paiantă. În interior se aflau de obicei vetre de foc folosite la prepararea hranei şi la încălzit. În afara locuinţelor îşi amenajau anexe gospodăreşti cu ar fi ateliere, cuptoare sau gropi de provizii", explică directorul Muzeului Judeţean Buzău, Sebastian Matei.

Arheologii au descoperit că principalele plante cultivate de monteoreni erau cerealele — grâul, ovăzul, meiul — sau legumele cum ar fi spanacul, sfecla sau loboda. Animalele precum vitele, oile şi porcii erau crescute în gospodării. Vânătoarea ocupa un rol important atât pentru obţinerea blănurilor, cât şi pentru alimentaţie, cercetările arheologice scoţând la lumină numeroase oase de porci mistreţi, căpriori, cerbi sau iepuri. Cele mai numeroase artefacte sunt vasele ceramice, decorate cu motive geometrice, iar ceştile sau urnele funerare reprezintă adevărate piese de artă. Monteorenii foloseau unelte din piatră, os, corn şi mai rar din metal. Bronzul era utilizat în special la confecţionarea armelor, iar piesele de podoabă se făceau din aur şi argint.

În timpul Culturii Monteoru apar numeroase obiecte din alte părţi ale Europei care nu sunt specifice acestei culturi cum ar fi armele, piesele de harnaşament sau podoabele. Pentru a-şi plăti obiectele primite la schimb, monteorenii prelucrau minereul de cupru. "Cel mai exploatat zăcământ era minereul de cupru, după o tehnologie proprie, adus în urma schimburilor cu populaţiile din zona Transilvaniei. Minereul de cupru se topea la o temperatură de 1.000-1.200 de grade în cuptoare şi se tuna în forme. Ei erau foarte inventivi, căci foloseau metode interesante de turnare cum ar fi metoda cerii pierdute", precizează arheologul buzoian.

Conform metodei cerii pierdute, se modela o piesă din ceară, cum ar fi un topor, după care aceasta se "îmbrăca" în lut. După ce piesa era încălzită, ceara se prelingea printr-un orificiu, iar prin acelaşi orificiu se turna bronz. Aşa au fost realizate vârfuri de săgeţi, topoare, săbii şi podoabe. Inventarul funerar stă mărturie stadiului ridicat al acestei culturi, alături de recipiente ceramice au mai fost găsite vârfuri de săgeţi, topoare din piatră, podoabe, cum ar fi brăţări din bronz, mărgele din caolin sau chihlimbar, inele din os, cercei de buclă din aur şi bronz.

Monteorenii practicau ritul inhumaţiei, fiind îngropaţi în poziţie chircită în gropi dreptunghiulare acoperite apoi cu piatră. În unele cazuri au fost descoperite gropi săpate în stâncă sau cutii confecţionate din plăci mari de piatră. O parte redusă a defuncţilor erau incineraţi fără a putea preciza motivele. Inventarul funerar consta, alături de recipientele ceramice, din arme — vârfuri de săgeţi, topoare din piatră, podoabe — brăţări din bronz, mărgele din caolin sau chihlimbar, inele din os, cercei de buclă din aur şi bronz. Monteorenii au creat o civilizaţie considerată un vârf al acelor vremuri, însă în alte zone ale lumii stadiul dezvoltării era mult mai ridicat.

"În aceeaşi perioadă, civilizaţia egipteană era mult mai dezvoltată. În Egipt existau oraşe cu construcţii extraordinare, pe când populaţiile din Cultura Monteoru trăiau în sate amplasate în zonele de deal şi de munte, dar schimburile frecvente şi circulaţia pe arii întinse i-au ajutat să evolueze şi să facă progrese constante", precizează directorul Muzeului Judeţean Buzău, Sebastian Matei.

Arheologul Daniel Costache, de la Muzeul judeţean Buzău, susţine că ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai avansate civilizaţii din Europa. "Cultura Monteoru este fenomenul cultural-arheologic reprezentativ pentru manifestările din Epoca Bronzului din zona Subcarpaţilor de Curbură, de la Valea Prahovei până în sudul Moldovei. De departe, pentru Epoca Bronzului, manifestarea culturală de tip Cultura Monteoru este una dintre cele mai avansate din Europa din punct de vedere al culturii materiale. În primul rând, este vorba de varietatea tipurilor de artefacte, în al doilea rând este vorba că acest fenomen cultural-arheologic a avut cea mai mare întindere în timp, aproape 1.000 de ani, ceea ce este foarte mult pentru preistorie", a precizat arheologul specializat pe Cultura Monteoru.

Potrivit sursei citate, secretul gradului ridicat de civilizaţie este dat de accesul la resursele naturale, sarea şi chihlimbarul, în principal, şi de controlul acestora. "Sarea de suprafaţă era exploatată şi, cel mai probabil, monteorenii controlau comerţul cu sare. În această perioadă au apărut vase de o calitate estetică extraordinară, ceşti, cu una sau două toarte, frumos decorate, vase de tip raţă, askos, urne funerare deosebite, care conţineau piese de podoabă, respectiv, arme şi unelte, de înalt nivel tehnic şi artistic", a mai spus arheologul Daniel Costache.

Surse şi foto: Wikipedia, Agerpres