"Nu", a răspuns ea, sosind la Hamburg, unde se va desfăşura începând de vineri summitul G20 în marja căruia va avea loc întrevederea Putin-Trump, răspunzând astfel la întrebarea dacă intenţionează să fie "mediator" între cei doi. "Noi avem o poziţie fermă, inclusiv în ceea ce priveşte situaţia din Ucraina. În acest sens, încercăm în cadrul Formatului Normandia, inclusiv cu SUA, să găsim împreună o soluţie", a spus Merkel.

"Însă eu văd scopul meu mai degrabă nu în mediere, ci în a aduce o contribuţie la soluţionarea problemei, iar o astfel de contribuţie este tocmai Formatul Normandia", a conchis Merkel.

Formatul Normandia îi reuneşte pe liderii Franţei, Germaniei, Ucrainei şi Rusiei în încercarea de a găsi o soluţie la conflictul din estul Ucrainei. Germania şi Franţa au încercat să medieze între Ucraina şi Rusia în cadrul acestui mecanism vreme de trei ani, însă până acum cu prea puţin succes: niciun armistiţiu nu a fost unul de durată în estul Ucrainei, unde continuă să aibă loc confruntări între separatiştii proruşi şi forţele militare ucrainene.

Preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi al SUA, Donald Trump, se vor întâlni vineri, 7 iulie, la Hamburg (Germania) în cadrul summitului G20, grupul ţărilor cu cea mai dezvoltată economie. Relaţiile între Rusia şi SUA sunt la cel mai scăzut nivel după înăsprirea sancţiunilor de către Washington la adresa Moscovei pentru rolul acesteia în criza ucraineană.

Sursa foto: cnn