Şapte oraşe din ţară, Alba Iulia, Baia Mare, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Satu Mare şi Suceava s-au înscris anul acesta în competiţia pentru titlul Capitala Tineretului din România, urmând ca municipiul care va câştiga să primească un premiu în valoare de 50.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, este cea de-a doua competiţie organizată în cadrul acestui program naţional, care funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deţinut de Cluj-Napoca în 2015.

Programul este coordonat de Guvernanţa Capitalei Tineretului din România — Consiliul Tineretului din România (CTR), Federaţia Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT şi Banca Comercială Română (BCR) — şi îşi propune să dezvolte modul în care autorităţile locale colaborează cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltare urbană.

În prezent, titlul este deţinut de Bacău, oraş care va preda ştafeta pe 2 mai 2018, de Ziua Naţională a Tineretului.

Oraşul care va câştiga acest titlu va primi din partea BCR, co-iniţiator al programului, un premiu în valoare de 50.000 de euro. Acest premiu reprezintă atât un punct de pornire pentru finanţarea proiectelor propuse de oraşul câştigător al titlului, cât şi o resursă disponibilă pentru contribuţia proprie în atragerea de surse adiţionale de finanţare.

Primul oraş din România care a purtat acest titlu şi şi-a asumat pionieratul acestui program a fost Timişoara, în perioada 2 mai 2016 — 1 mai 2017, urmat de către Bacău, oraş desemnat în urma organizării unei competiţii şi care va deţine titlul de Capitala Tineretului din România până pe 1 mai 2018.